Gay, lesbiene şi ceilalţi

Când aveam vreo zece ani am auzit pentru prima oară cuvântul lesbiană. A venit din gura unei prietene de-ale mele, care era cam de aceeaşi vârstă. Îmi povestea că o vecină de bloc e lesbiană. Bineînţeles am avut nevoie de o explicaţie mai amănunţită.  Pentru mine acel cuvânt nu însemna nimic. Ea mi-a spus atunci că vecina în cauză, a fost văzută sărutându-se cu o altă fată, „Ştii tu, e homosexuală!”. Nu, eu nu ştiam! Am reuşit, cu chiu cu vai, să înţeleg ce se întâmplase, dar la vârsta aceea te întâlneşti, mai în fiecare zi, cu lucruri şi idei de care nu ai mai auzit niciodată.

Au trecut mulţi ani până când am auzit din nou cuvântul acesta, dar cuvinte precum „poponar” şi alte minunăţii de genul, erau spuse zilnic de copii, chiar dacă mulţi dintre noi nu ştiam ce înseamnă. Cert era un lucru, să fii „poponar” era ceva rău, era o insultă.

Prin şcoala generală subiectul a fost discutat la o oră de religie. Din nou, ni s-a spus clar, că e rău, e nefiresc şi mai, presus decât orice, e păcat. În perioada respectivă nu mi s-a părut nimic anormal în faptul că, la şcoală, nimeni nu s-a obosit să ne explice exact ce înseamnă să fii gay. La fel cum nu mi s-a părut nimic nefiresc în faptul că nimeni nu vorbea despre homosexualitate.

În România nu văzusem niciodată un cuplu gay. Nu am văzut doi bărbaţi ţinându-se de mână, iar un sărut era inimaginabil. Când a apărut Naomi pentru prima oară la televizor, românii au avut ocazia să îşi dea cu părerea despre ea. Răspunsul a fost clar… am râs toţi, ne-am bătut joc şi multora li sa părut normal ca, pentru simplu fapt că Naomi a îndrăznit să apară la televizor,  să fie bătută în stradă, şi să îi taie cineva părul. Este clar că Naomi era un personaj construit în aşa fel încât să atragă atenţia, să distreze publicul, dar în acelaşi timp a demonstrat care este atitudinea noastră faţă de personale care îşi definesc sexualitatea diferit de ceilalţi.

Situaţia s-a schimbat când am venit în Anglia, unde am cunoscut mai multe cupluri gay, care spre surprinderea mea, nu erau cu nimic ieşite din comun. Erau oameni ca toţi ceilalţi. Şi atunci mi-am pus întrebarea… am fost crescută să fiu homofob?

Mă aşteptam să pot să arăt cu degetul „gay-ul” din mulţime. Să îmi dau seamă că cineva e gay după cum se îmbracă, vorbeşte sau gesticulează. Mă aşteptam să vorbească doar despre subiecte gay şi să fie aşa cum ştiam eu că trebuie să fie din filme. Una peste alta, mă aşteptam să întâlnesc homosexualul tipic, aşa cum este el la televizor.

În mai multe ţări din lume căsătoria între homosexuali a fost legalizată, iar acesta este un pas foarte mare înainte. S-a demonstrat că unii sunt capabili să înţeleagă că dreptul la egalitate trebuie respectat. Am dat mai sus exemplul ţării noastre, pentru că acolo am crescut, şi acolo s-au format foarte multe din ideile şi concepţiile mele. Multe s-au schimbat între timp, pentru că am mai crescut şi pentru că am întâlnit lucruri şi situaţii noi. Dar oricât de în urmă am fi noi din acest punct de vedere, în comparaţie cu alte ţări, România poate fi considerată un rai pentru homosexuali. În Uganda, începând cu anul trecut, homosexualitatea nu se mai pedepseşte cu închisoarea, ci cu moartea. A da, şi nu e de mirare că biserica catolică a influenţat luarea acestei decizii.

Din ce în ce mai des aud de toleranţă. Trebuie să tolerăm homosexualii, trebuie să tolerăm alte religii, trebuie să tolerăm alte rase şi aşa mai departe. Trăim cu impresia că suntem mai buni ca restul, că e la mâna noastră să îi acceptăm pe alţii. Ne considerăm  perfecţi şi credem că din mila noastră pot să existe, dar fără să facă prea multă gălăgie, ţiganul, homosexualul sau musulmanul. Problema e că nu ne dăm seama că aşa cum îi tratăm noi pe alţii, aşa vom fi trataţi şi noi. Englezii se pregătesc de la anul să tolereze români. La fel face şi restul Europei care ne-a considerat mereu inferiori. A, la asta nu ne-am gândit până acum! Nu ne-am gândit că suntem văzuţi ca fiind altfel şi că drepturile noaste depind de mila altora.

Aşa că, decât să tolerăm, ar fi mai bine să începem să educăm. Ar fi mai bine ca un copil să nu audă de lesbiene pentru prima oară în scara blocului, ci să audă la şcoală. Să i se explice ce înseamnă, şi mai presus de orice să i se explice că a fi homosexual nu e greşit, imoral sau anormal. Schimbarea nu poate avea loc de la o zi la alta, dar ar putea fi un început…